De o săptămână, utștii Damian Isac și David Miculescu se află sub comanda lui Florin Bratu în cantonamentul echipei naționale de tineret. În această seară, începândcu ora 20, „tricolorii mici” joacă la Gori, împotriva selecționatei similare a Georgiei.
„Poe” nu a pierdut ocazia de a-i vizita pe noii săi elevi în cantonamentul naționalei, de la Buftea.
„Ne-am cunoscut vinerea trecută, am vorbit, am glumit cu ei, dar le-am și spus că aș dori să se prezinte cât mai bine încă de la aceste meciuri amicale ale naționalei Under 21. Voi fi cu ochii pe ei, ambii au crescut mult în ultimul an, iar la David Miculescu poate fi vorba și de o ușoară oboseală. Are mare calitate, știe și el că și-a scăzut puțin nivelul în play-out, sau cel puțin nu a mai avut realizările din timpul sezonului regular. Îmi doresc mai mult de la el începând din perioada de pregătire și apoi începând cu prima etapă de campionat, iar discuția e valabilă și pentru Isac. Doar că Damian a avut un parcurs puțin altfel, a fost accidentat, poate e mai odihnit acum, rămâne de văzut cum vor evolua la națională și, cel mai important, sper să ăi am sănătoși la reunire”, spune noul antrenor al „Bătrânei Doamne”.
Acesta recunoaște că la urechile sale au ajuns și discuții legate de posibila plecare a lui David Miculescu. „Din câte știu eu, nu sunt oferte concrete pe adresa lui David, ci doar discuții, propuneri, de la un club din țară și altul din străinătate. Oricum, sumele vehiculate nu pot fi luate în calcul de club, sunt mult sub valoarea de piață pe care i-o dăm noi fotbalistului. E un internțional de tineret al României, ce începe al treilea său sezon ca protoganist în Liga 1, e greu de crezut că ne vom despărți de el în această vară. Sau oricum nu pentru sumele de care am auzit eu discutându-se până acum”, a mai menționat Poenaru.
FCSB și, mai nou, Rapid sunt echipele din Liga 1 care-l curtează insistent pe „decarul” UTA-ei, în timp ce Bologna sau Fiorentina ar dori să-l transfere pe fotbalistul timișorean în Il Calcio. Chiar și după transferul lui Claudiu Keseru, David Miculescu a rămas cel mai bine cotat fotbalist al Bătrânei Doamne în viziunea transfermarkt, cu o valoare de 1,2 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER